DE PROFUNDIS 

Ochii Omului se uită-n Soare 
Sclavul nostru, Rațiunea ne-a părăsit 
Materia efemeră se-neacă subit 
purtată de mandru-i recviem, spre Mare 

Epitaful Omului se macină-n vânt 
Sub umbra mizantropiei, Indecizia a venit 
Viața boemă-și PICTEAZ-un SFARȘIT 
Pictează parfumul unui ultim gând 

Orizontul malevolent se șterge-n iluzie 
Un mormant artistu-și sapă-n plenerism 
Doar în impasto emoții [pristine] s-adună 
Pe-o pânză [taiată d-eterna] confuzie 

Fluturi empatici* îndură plăcerea 
Zboară dulce-ntra-l meu suicid 
Gândirea-n tortură șoptește translucid 
Dar nimeni n-aude să-i asculte oroarea 

Detalii ferice inspiră durerea 
Memoria-i secată de lumina din turn 
Soarele-apune întru-un ceas diurn 
Dar dupa ce Omu-și pierduse vederea 

Din turnul ce cade se simte masacru