SUBIECTUL NR 1 -Notiunea de stiinta sociala, dificultatea definirii acesteia.

Problema definirii stiintei sociale este una tipic filosofica, iar solutionarea ei presupune examinarea presupozitiilor referitoare la natura realitatii socio-umane.Existenta sub doua moduri, natural si socio-uman a realitatii sta la baza obisnuitei clasificari a stiintelor, in stiinte ale naturii si stiinte socio-umane.
Potrivit unei opinii, trebuie sa vorbim in mod diferentiat de stiinte umane (biologia, psihologia etc.) si stiinte sociale (sociologia, psihologia sociala, istoria, etnologia, geografia etc.).
Dupa o alta opinie, separarea intre stiintele umane si cele sociale este nejustificata.
Devine clar ca stiinta sociala este o notiune greu de definit.
Ca stiinta sociala, sociologia politica cerceteaza politicul ca parte a unui intreg, care este societatea umana, recunoscand ca actorii politici (partidele, grupurile de presiune si miscarile sociale) "opereaza intr-un context social mai larg".
Sociologia politica se intereseaza de geneza sau istoria grupurilor si a institutiilor, de transmiterea regulilor sociale, de efectul interiorizarii acestor reguli etc.
Prin urmare, sociologia politica se particularizeaza ca stiinta sociala prin incercarea ei de a pune in perspectiva interpretarile si explicatiile propuse de alte discipline sociale. 

SUBIECTUL NR.2 - Relatia dintre sociologia politica si filosofia politica.

La origine, studiul filosofic si cel sociologic al politicului au fost inseparabile.Abia in sec.XIX sociologia se desprinde ca disciplina de sine-statatoare, pretinzand mai mult, ca analizele ei descriptive sau explicative sunt complet neutre in raport cu filosofia.
Filosofia si sociologia politica sunt modalitati diferite, dar complementare de abordare a politicului si a politicii.Prima contribuie la intelegerea lumii politice, a doua, la cunoasterea ei.Intelegerea se bazeaza pe cunoastere, iar cunoasterea nu poate proceda fara o intelegere prealabila implicita a lumii sociale.
Diferentele dintre aceste discipline decurg in primul rand din scopurile pe care fiecare si le propune in cercetarea unuia si aceluiasi aspect al realitatii politice.
Sociologia se deosebeste de filosofia politica si sub aspect metodologic, respectiv, prin utilizarea metodei experimentale.
Dintr-un anumit unghi de vedere, filosofia si sociologia politica sunt domenii de studiu concurente.

SUBIECTUL NR.3 - Ce imseamna puterea ca relatie asimetrica intre indivizi si ce inseamna puterea ca relatie simetrica?

Steven Lukes distinge cateva semnificatii majore atribuite conceptului de putere:
• Puterea ca relatie asimetrica, conceptie care porneste de la ipoteza naturii conflictuale a relatiilor sociale si politice.Ideea de asimetrie atrage atentia asupra aspectului "demonic sau competitiv" al puterii, care presupune realizarea vointei sau a unui interes al unei persoane pe seama alteia sau a altora.Ea este cel mai bine exprimata de definitia lui Max Weber:"Probabilitatea ca un actor in cadrul unei relatii sociale sa fie in situatia de a-si realiza vointa in ciuda opozitiei, indiferent de baza pe care aceasta se intemeiaza".Aceasta baza poate fi controlul, dependenta sau inegalitatea.
• Puterea ca relatie simetrica.Supozitia pe care se intemeiaza aceasta versiune alternativa a puterii este aceea a naturii cel putin in mod potential armonioase a relatiilor sociale.Accentul este pus pe dimensiunea "binevoitoare" a puterii, in sensul ca ea se exercita "impreuna cu altii si nu asupra altora", spre beneficiul tuturor.

SUBIECTUL NR.4 - Dimensiunea structurala a puterii.

Analiza acestei dimensiuni pleaca de la supozitia ca realizarea scopurilor unui actor sau altul nu depinde de insusirile individuale intrinseci, ci mai degraba este conditionata de relatiile ierarhice dintre grupurile sociale.Aceste relatii actioneaza ca un gen de constrangeri structurale asupra capacitatii actorilor de a-si impune interesele pe agenda politica sau de a modela, in functie de ele, continutul acestei agende.
Puterea in sensul ei de capacitate a unei minoritati de a controla agenda politica este mai greu de evaluat.Dupa unii sociologi, exista posibilitatea de a explora nivelul participarii politice al celor considerati exclusi.Astfel, un grad scazut de participare al acestora la viata politica ar putea fi efectul excluderii intereselor lor de pe agenda politica si al marginalizarii lor ulterioare, indicand deci controlul acestei agende de catre o minoritate.Aceasta metoda de investigatie este practicata de sociologii americani Dahl si Polsby.La Polsby, "putere", "influenta" si "control" sunt sinonime.Pentru Dahl puterea inseamna influenta si control.
Dahl constata existenta unor "ample inegalitati" in privinta resurselor de putere si aceleasi inegalitati in privinta sanselor de a influenta agenda politica.Egalitatea de putere este de neconceput fara egalitatea de conditii sociale.

SUBIECTUL NR.5 - Care sunt principalele aspecte care trebuie luate in considerare in explicatia sociologica a puterii?

Dupa Faulks aceste aspecte sunt:
• tipurile de putere: militara, comunicationala si economica.Puterea militara este utilizare fortei armate organizate.Desi aceasta forta este utilizata in mod obisnuit de catre stat, la ea pot apela uneori "grupuri organizate care urmaresc schimbarea modului de guvernare a societatii"Puterea comunicationala are in vedere "controlul ideilor si capacitatea de a forma, de a modela credinte, cum ar fi capacitatea unui lider religios de a influenta actiunile credinciosilor lui".Puterea economica vizeaza "controlul fortelor productive si al bogatiei".
• resursele puterii: situatia materiala, forta fizica, informatia, ideile, limbajul si tehnologia.
• metodele puterii: utilizarea fortei, manipularea, presiunea si autoritatea.Dintre acestea cea mai in siguranta forma de putere este autoritatea.
• structurile puterii: clasa, etnicitatea, generatia si sexul.
• laturile puterii: familia, asociatiile societatii civile si statul.
• consecintele puterii: -a) increderea sporita in sine si sentimentul eficientei in randul acelor indivizi care detin puterea; -b) sentimente de alienare si apatie din partea acelora care sunt obiectele a ceea ce ei percep a fi putere ilegitima sau acelor care sunt lipsiti de putere datorita lipsei de resurse.
Luarea in considerare a tuturor acestor aspecte ii conduce pe sociologi la recunoasterea faptului ca statul, si nu societatea civila, este cel mai important detinator al puterii.Cele mai importante argumente aduse in sprijinul acestei concluzii sunt: in primul rand, statul este singura institutie a carei putere este centralizata teritorialiceste; in al doilea rand, in virtutea resurselor de putere de care dispune, mai ales acelea de supravegherea cetatenilor lui, statul are capacitatea de a penetra si influenta societatea civila; in al treilea rand, ca putere militara, statul este unica institutie a carei capacitate militara dobandeste o importanta cruciala in contextul unei suspiciuni reciproce intre state; in al patrulea rand, datorita stransei lui legaturi cu nationalismul, statul are o impresionanta putere comunicationala, avand capacitatea de a unifica elemente dispersate ale societatii civile, mai ales in vremuri de razboi sau in timpul unor crize cu care el se poate confrunta.In sfarsit, statul are capacitatea fie sa amplifice, fie sa medieze asemenea divizari sociale.

SUBIECTUL NR.6 - Conceptul de stat.

Desi aparent simpla, definirea statului este in realitate o sarcina dificila, data fiind diversitatea de conceptii asupra functiilor si a relatiilor lui cu societatea.
Potrivit lui Max Weber statul este institutia care pretinde monopolul utilizarii legitime a fortei fizice in cadrul unui teritoriu dat.
Notiunea de "forta legitima" pentru unii este contradictorie, deoarece jucstapune doua trasaturi incompatibile: forta fizica si utilizarea legitima.Ori statul este legitim, iar atunci utilizarea violentei nu se mai justifica, ori el apeleaza la violenta, dar atunci este ilegitim.
Pentru John Hoffman "forta legitima" este "o contradictie in termeni si deci statul este o institutie care cauta sa realizeze imposibilul".
Pe de alta parte, insasi pretentia statului de a detine monopolul violentei trece pentru Hoffman drept o "fictiune".
Contestarea, oricand posibila, a statului - in forme violente sau non-violente - pune in discutie si monopolul legitimitatii ca trasatura inerenta a acestuia.Dupa Hoffman, statul pretinde acest monopol tocmai pentru ca ii este negat.
Caracterul problematic al conceptului weberian de stat rezida, de asemenea, in asocierea lui cu o "comunitate umana", iar in cazul statului european modern, ci natiunea.Ideea statului-natiune este tinta a numeroase critici venite mai ales din partea adeptilor democratiei radicale, ai post-modernismului si ai feminismului.Acestia sustin ca statul-natiune are o natura discriminanta si oprimanta, deoarece ignora diferentele etnice si culturale.
Prin urmare, este greu de sustinut asocierea weberiana a statului cu comunitatea, respectiv, cu natiunea.
Plecand de la criticile aduse conceptului weberian de stat, sociologia politica actuala reformuleaza acest concept prin integrarea a trei dimensiuni importante:temporala, spatiala si sociala.

SUBIECTUL NR 7.Diferenta dintre governance si government.

Governance = forma de guvernamant, care poate fi statala sau non-statala.
Government = guvernare de tip statala.
Intre stat si govern nu se poate pune semnul echivalentei,ceea ce le distinge este forta de constrangere, care este specifica statului si nu oricarei forme de guvernare. Statul implica forta fizica, fara ca aceasta sa insemnenecesarmente utilizarea ei, el poate recurge la mijloace non-statale, cum ar fi negocierile sau compromisul pentru solutionarea conflictelor pe plan international.Aceasta arata ca distinctia stat-guvernare poate fi relevanta si la nivelul societatilor statale, unde actiunile actorilor politici combina metode etatiste si non-etatiste.

SUBIECTUL NR.8 - Perspective asupra formarii statului.

Poggi sintetizeaza trei perspective sociologice de abordare a problemei formarii statului: manageriala, militara si economica.
Din perspectiva manageriala, statul este rezultatul unui proces "de sus in jos" de formare a unei administratii politice care devine tot mai eficienta in gestionarea unor teritorii din ce in ce mai extinse.Acest proces consta in esenta in aparitia unui corp de administratori care sunt recrutati, instruiti si angajati de conducatorii comunitatilor pentru a se ocupa de colectarea so gospodarirea resurselor, de controlul utilizarii lor si de furnizarea de servicii populatiilor locale.
Perspectiva militara porneste de la ideea ca statul este institutia politica centrala si ca, in acesta calitate, el este onseparabil de violenta.Semnificatina in aceasta privinta este definitia lui Collins potrivit careia statul inseamna inainte de toate armata si politia.Aceasta definitie sugereaza posibilitatea a doua modalitati de elaborare a temei originii statului;una, punand accentul pe utilizarea "interna" a violentei de catre politie si sistemul judiciar, explica aparitia statului ca raspuns la necesitatea intaririi fortei legii si a reprimarii amenintarilor la adresa ordinii publice; cealalta interpreteaza dezvoltarea statului in termenii necesitatii purtarii razboaielor, ceea ce a implicat utilizarea "externa"  violentei de catre armata.
In sfarsit, perspectiva economica, inspirata de Marx, pune accentul pe rolul pietei, al schimbului de valori in formarea statului modern.Relatia dintre stat si capitalism este argumentata in urmatorii termeni: productia capitalista, destinata esentialmente pietei, a facit necesara o cooperare organizata, constient intre unitati.Relatiile dintre acestea au fost astfel "standardizate" de catre centrele de putere pe spatii tot mai largi.In acelasi sens, al facilitarii relatiilor dintre partenerii de schimb, a actionat si un alt element, respectiv instituirea " contractului ca metoda cheie pentru crearea si transmiterea drepturilor".Consecinta acestui element specific dreptului modern a fost "aparitia unui nou actor colectiv, si anume, clasa", ai carei membrii sunt uniti pe baza convergentei de interese factuale si nu a unor "privilegii in mod public recunoscute", in termenii carora era definit anterior statutul social al indivizilor.Statul modern este prezentat deci ca un raspuns la cerintele dezvoltarii capitaliste, impunand concluzia ca unei anumite forme economice i-a corespuns o anumita ordine politica.

SUBIECTUL NR.9 - Crestinismul ca factor al aparitiei statului.

In cazul unei analize mai largi a originilor culturale ale statului, Lagroye se opreste asupra crestinismului in disocierea celor doua sfere, religioasa si politica (temporala).El discuta conceptia acelor autori cum ar fi Bertrand Badie si P. Birnbaum, care atribuie crestinismului un rol central in constructia si inventarea statului occidental.Argumentul lor este ca, prin modelul "celor doua sabii", care a proclamat separarea puterii spirituale de puterea temporala, crestinismul a condus la conturarea unui domeniu specific de activitati politice, diferite de cele religioase.Aparitia statului este pentru Berman si Birnbaum o consacrare a procesului de separare intre cele doua tipuri de activitati.Inventarea lui de catre lumea europeana catolica isi are explicatia in recunoasterea conceptiei "celor doua sabii" drept model al diferentierii intre Stat si Biserica.
Crestinismul, prin modelul sau al separatiei celor doua domenii, politic si religios, a contribuit asadar, intr-o mare masura la formarea statului occidental.Pana la Reforma protestanta din sec XVI, teoria dublei puteri a fost recunoscuta de intreaga lume occidentala.
Aceasta schimbare majora in planul vietii spirituale, care a fost Reforma, a antrenat schimbari si in alte domenii, inclusiv in cel politic.
Diversele curente reformatoare au continut in mod implicit si o anumita conceptie despre ordinea politica si rolul politicului, care explica, in buna masura diversitatea formelor statale rezultate sub impactul protestantismului.Logroye diferentiaza trei categorii de conceptii politice asociate protestantismului.
• Modelul politic subiacent luteranismului este o justificare a statului absolutist si militar.Potrivit luteranismului, ordinea politica este conforma vointei lui Dumnezeu de a inlatura anarhia si rebeliunea.Implicatia este ca suveranul, in virtutea misiunii lui divine de a garanta echilibrul social, are puteri absolute asupra supusilor lui si o autoritate nicicand contestabila.Aceasta conceptie contribuie deci la legitimarea suprematiei efective a puterii politice in forma monarhiei absolutiste.
• Calvinismul si mai ales puritanismul sunt asociate unei conceptii politice care legitimeaza monarhia parlamentara ca forma de stat.Aceasta conceptie atribuie puterii politice o autoritate limitata, orice putere trebuind sa se supuna unor  principii spirituale si morale, care sunt expresia vointei lui Dumnezeu.In aceste conditii statul apare mai degraba ca un instrument al punerii in practica a acestor principii, adica, in ultima instanta, al vointei divine.
• Anglicanismul implica un model politic care justifica subordonarea Bisericii de catre stat.Desi, teoretic, este acceptata disocierea intre domeniul politic si cel religios, in practica, aceasta separare se sterge, spre beneficiul puterii politice.Legitimandu-se prin realizarea binelui comun, in plan temporal si divin, puterea politica pretinde Bisericii anglicane sa i se subordoneze.
Analiza acestor trei conceptii pune in evidenta faptul ca protestantismul european a contribuit la justificarea efectiva a suprematiei acelei noi puteri politice in plina ascensiune, care a fost puterea statala: luteranismul a servit legitimarii statului absolutist prusac, calvinismul si puritanismul au folosit justificarii parlamentarismului, dupa cum anglicanismul, in numele binelui comun, a legitimat plasarea Bisericii anglicane sub controlul statului.
Este incontestabil ca ortodoxismul, catolicismul si protestantismul au avut o influenta vizibila asupra statelor, asupra legitimitatii lor precum si a relatiilor lor cu Biserica.

SUBIECTUL NR.10 - Trasaturile statului modern liberal.

• Guvernarea impersonala si domnia legii.Statul modern se distinge de formele lui timpurii prin depersonalizarea puterii.Aceasta inseamna guvernare a institutiilor si nu a indivizilor.Daca in statul absolutist feudal puterea era intruchipata de persoana monarhului, statul modern presupune guvernarea impersonala si domnia legii.
• Autoritatea legitima - "legitimitatea statului liberal implica recunoasterea autoritatii statului de catre cetatenii sai".
• Suveranitatea.Pe plan intern, suveranitatea statului se manifesta prin centralizarea puterii.In limitele granitelor sale, statul nu recunoaste nici o alta putere egala, iar indivizii care traiesc in cadrul acestor granite sunt obligati sa se supuna legilor lui.In exterior, suveranitatea se manifesta ca autonomie a statului in rapor cu altele si ea constituie "baza dreptului international".
• Violenta.Necesitatea rationala a mentinerii ordinii sociale justifica dreptul statului de a recurge la violenta asupra cetatenilor sai.Exercitarea acestui drept are loc in contextul domniei legii.
• Integrarea si excluderea.Cetatenia include si totodata exclude indivizii, definindu-i deopotriva pe cei care apartin si pe cei care nu apartin statului liberal.
• Diferentierea.Vizeaza separarea diverselor compartimente ale statului dirijate insa toate de guvernul ales; separarea intre stat si societatea civila; separarea intre stat si Biserica.    

SUBIECTUL NR 11.Societatea civila ( evolutia Locke-Hegel-Marx).

Termenul societate civila se refera la forme voluntare de asociere ale locuitorilor uneio comunitati, libere de controlul statului. Aceste forme de asociere (firme, scoli,cluburi,sindicate) impreuna cu locul de munca si familia constituie baza organizationala a societatii cotidiene. Sociologia politica explica aparitia societatii civile ca fiind rezultatul unor procese sociale de diferentiere petrecute in cadrul societatilor europene moderne. La Locke guvernarea legii vizeazanu dopar societatea civila, ci si statul, incalcarea legilor de catre stat echivaleaza cu incalcarea drepturilor naturale din care acestea sunt deviate, conducand astfel la pierderea legitimitatii lui. Societatea civila, cu alte cuvinte, o forta de progres, iar aceasta , in virtutea principiului care o guverneaza : urmarirea profitului maxim si concurenta intruchipeaza vointa ameliorarii civilizatiei materiale a fiecarui individ. Treptat, pe masura amplificarii diviziunii sociale a muncii si separarii tot mai accentuate intre activitatile politice si economice. Conceptual de societate civila se indeparteaza de semnificatia data de Hobbes si Locke. Adam Ferguson marcheaza in acest sens punctual de plecare al unei noi acceptii aconceptului de societate civila. Pentru Ferguson, societaea civila este un gen de ordine care implica dispersarea puterii, domnia legii si “sentimente liberale” care dau siguranta oamenilor fara pretentia de a avea obligatii fata de prieteni si grupuri. Ea incepe sa fie perceputa in mod negative, ca un spatiu al lipsei de guvernare, al dezinteresului fata de semeni, sugerand declinul sentimentelor comunitare si slabirea legaturilor sociale.Societatea civila este departe de a fi o societate functionala care, dupa Ferguson, este “inseparabila de buna guvernare”, care este de neconceput in afara moralitatii. Singurul in masura sa concilieze aceste conflicte si sa pacifice societatea este, statul, caruia hegel ii atribuie, din acest motiv, un statut moral superior in raport cu societatea civila. Societatea civila si statul sunt in contrast ca doua sfere total opuse: cel din urma intruchipeaza “idealul etic”, in vreme ce societatea civila este un spatiu divizat de interese personale egoiste.La Marx, societatea civila este pur si simplu echivalentul societatii burgheze, o arena a conflictelor, a oprimarii de clasa si a unei emancipari iluzorii.Marx vede societatea comunista, ca o societate nediferentiata, in care granitele dintrecivil si politic ca si cele dintre clase si dintre natiuni dispar. Conceptul de societate civila a fost revitalizat la sfarsitul acestui secol.

SUBIECTUL NR 12 - Modele ale societatii civile.

Larry Ray distinge 2 modele ale societatii civile pe care la denumeste "societatea civila I" si "societatea civila II".
Primul model, descriptiv, isi are sursa in experienta democratica occidentala.Potrivit acestuia, societatea civila este participanta alaturi de stat la guvernarea societatii.Ea include o retea densa de asociatii civile care genereaza "capital social" - cluburi, asociatii comerciale, societati de voluntari, biserici, cluburi sportive etc. care participa la guvernarea democratica.Grupurile informale creaza o democratie mai stabila si apara impotriva amestecului statului.Societatea civila protejeaza impotriva interintelor statului si totodata intareste statul.Si, invers, absenta societatii civile explica si intareste guvernarea autoritara si totusi ineficienta.
Al doilea model (normativ), legat mai ales de miscarile anticomuniste din anii 70 si 80, este cel al societatii civile versus stat.Societatea civila este privita ca prefigurand un nou tip de societate - "antipolitica, autentica si bazata pe solidaritate sociala informala".Ea este asociata aparitiei unei sfere publice de grupuri autonome care se auto-organizeaza si care urmaresc limitarea puterii statale.Adeptii acestui model au in vedere un gen de fuzionare a societatii civile cu sfera publica.
Comparatia intre cele doua modele pune in evidenta un puternic contrast care rezulta din manierele diferite de a concepe relatia public-privat.Primul model, Vest-european, este acela al unei societati civile "extrem de diferentiate", al doilea, Est-european, descrie o societate civila hiper unificata "intr-o falsa solidaritate, riscand astfel blocarea aparitiei pluralismului politic si societal".

SUBIECTUL NR 13.Conceptul lui Marshall de cetatenie.

In anul 1950 Marshall a propus o abordare pluralist-liberala a ideii de cetatenie, avand ca premise statul-natiune. Aceasta abordare este centrata pe cetatenie ca ansamblu de drepturi ale indivizilor.Ideile si practicile cetateniei sunt, dupa Marshall, produsul dezvoltarii a trei seturi de factori socio-economici a caror manifestare s-a facut resimtita incepand de la sfarsitul secolului XIX-lea:
*atenuarea ilegalitatilor de venituri intre diferitele categorii sociale
*largirea culturii consensuale si a solidaritatii sociale ca rezultat al amplificarii practicilor comune din societate
*urmarirea egalitatii in interiorul societatii, ceea ce a condos la intarirea statutului universal al cetateniei, cu rol esential in castigarea drepturilor de catre indivizi.Acest statut implica, dupa Marshall, trei tipuri de drepturi:
*civile = include libertatea cuvantului, a gandirii, a credintei, accesul spre un system de justitie egalitar
*politice = are in vedere dreptul persoanelor de a participa la exercitarea guvernarii, fie ca membrii ai unui corp guvernamental, fie ca participanti la desemnarea acestora
*sociale = vizeaza participarea la distribuirea avutiei economice si a securitatii sociale prin repartizarea bunurilor disponibile si pretuite intr-o societate data.
Posesiunea acestor drepturi este o garantie a egalitatii formale:o egalitate care pune capat inegalitatilor sociale reale de clasa si statut. Pentru Marshall, idea de cetatenie si cele trei seturi de drepturi associate ei genereaza o egalitate formala care accentueaza inegalitatile semnificative ale societatii capitaliste.

SUBIECTUL NR 14 - Conceptul lui Marshall de cetatenie.

In anul 1950, T.H.Marshall a propus o abordare pluralist-liberala a ideii de cetatenie, avand ca premisa statul-natiune.Aceasta abordare este centrata pe cetatenie ca ansamblu de drepturi ale indivizilor.Privita din acest unghi de vedere, evolutia ideii de cetatenie apare pentru Marshall drept o extindere treptata a drepturilor - civile, politice si sociale - marcand in ultima instanta istoria egalizarii formale a majoritatii societatii.
Ideile si practicile cetateniei sunt, dupa Marshall, produsul dezvoltarii a trei seturi de factori socio-economici a caror manifestare s-a facut resimtita incepand de la sfarsitul sec XIX : atenuarea inegalitatilor de venituri intre diferitele categorii sociale; largirea culturii consensuale si a solidaritatii sociale ca rezultat al amplificarii practicilor comune din societate; urmarirea egalitatii in interiorul societatii, ceea ce a condus la intarirea statutului universal al cetateniei, cu rol esential in castigarea drepturilor de catre indivizi.
Acest statut implica, dupa Marshall, trei tiputi de drepturi: civile, politice si sociale.Primele includ libertatea cuvantului, a gandirii, a credintei, drepturile contractuale si de proprietate si accesul  spre un sistem de justitie egalitar.A doua categorie are in vedere dreptul persoanelor de a participa la exercitarea guvernarii, fie ca membrii ai unui corp guvernamental, fie ca participanti la desemnarea acestora.Cel de al treilea set de drepturi vizeaza participarea la distribuirea avutiei economice si a securitatii sociale prin repartizarea bunurilor disponibile si pretuite intr-o societate data.
Cetatenia este explicata de Marshall in termenii unei istorii a castigarii treptate si pasnice a unor astfel de drepturi de catre majoritatea populatiei de la un stat democratic-liberal binevoitor, statul bunastarii.Fiecare tip de drepturi se edifica pe drepturi cucerite anterior.
Pentru Marshall, ideea de cetatenie si cele trei seturi de drepturi asociate ei genereaza o egalitate formala care atenueaza inegalitatile semnificative ale societatii capitaliste.
Un rol central in acesta privinta l-a avut, dupa el, statul bunastarii, prin incercarea lui de a introduce o "logica egalitarista" a drepturilor cetatenesti in "logica egoista" a relatiilor contractuale.Statul bunastarii a reusit, cel putin partial, sa subordoneze regulile pietei libere unor principii politice ale distribuirii, prin alocarea de subventii destinate educatiei si serviciilor publice.

SUBIECTUL NR 15 - Criticile teoriei lui Marshall.

Politicile neo-liberale au fost mai putin binevoitoare in privinta drepturilor sociale, decat pretindea Marshall.Teoreticienii neo-liberali au sustinut necesitatea restrangerii unor asemenea drepturi, pe care ei le-au facut responsabile, intr-o anumita masura, de declinul profitabilitatii economiei capitaliste in anii 70.Ei au aratat ca drepturile sociale au obligat statul la satisfacerea anumitor cerinte, fortandu-l sa intervina in societatea civila sub forma impunerii unor taxe sporite si a extinderii controlului sau asupra sectorului privat.Accentul neo-liberal pe diminuarea dimensiunii sociale a cetateniei a pus in discutie teoria optimista a lui Marshall despre evolutia progresiva a drepturilor sociale, in urma careia inegalitatile capitalismului au devenit "civilizate", si deci, stabilizate.
Respingand viziunea evolutionista a lui Marshall si relevanta universala a modelului sau, M.Mann si B.Turner sustin ca cetatenia nu urmeaza o cale uniforma de dezvoltare si ca, din acest motiv, este necesara o analiza cencreta a cauzelor care explica largirea sau restrangerea cetateniei de la o perioada la alta, ori intr-un stat sau altul.Ei subliniaza ca cetatenia este produsul unor factori cum ar fi strategiile de clasa, culturile politice divergente sau factori geo-politici, a caror actiune dovedeste inexistenta unei singure cai de dezvoltare a cetateniei.

SUBIECTUL NR 16 - Modelul cetateniei in conceptia lui M.Mann.

Mann formuleaza teza potrivit careia extinderea sau consolidarea cetateniei de-a lungul timpului este determinata in primul rand de actiunile clasei conducatoare.Mann apeleaza la diverse exemple istorice pentru a ilustra ca natura cetateniei este contingenta, si nu universala, asa cum apare la Marshall.Analiza sa comparativa a cinci tipuri de strategii referitoare la cetatenie (liberalism, reformism, monarhie autoritara, fascism si socialism autoritar) ilustreaza importanta explorarii cetateniei in contextul unor exemple istorice particulare ale relatiei stat-societate civila.
Mann admite ca toate regimurile au garantat anumite drepturi cetatenesti, dar ca ele au facut-o in grade si combinatii foarte diferite, asa incat, imaginea globala a evolutiei cetateniei in principalele state europene si in Statele Unite este una mai complexa si mai putin optimista decat cea prezentata de Marshall.Cum va arata aceasta imagine in viitor, va depinde nu numai de factorii interni, ci si de cei geo-politici, care vor contribui in buna masura la modelarea cetateniei: "Aparitia supra-puterilor si a armelor nucleare sugereaza, ambele, ca viitorul cetateniei va fi diferit de trecutul sau".

SUBIECTUL NR 17 - Modelul cetateniei lui Bryan Turner.

Turner critica modelul lui Marshall, pe care-l califica drept anglo-centric, intrucat exporeaza conceptul de cetatenie doar asa cum s-a dezvoltat el in cadrul experientei britanice.Asemenea lui Mann, el este adeptul unei abordari comparative care sa urmareasca evolutia cetateniei in numeroase democratii liberale si care poate conduce la recunoasterea faptului ca exista diverse forme de cetatenie.
Turner argumenteaza ca cetatenia poate fi un rezultat nu doar al strategiei clasei conducatoare, ci si al miscarilor sociale revendicative.Cu alte cuvinte, drepturile sociale pot fi instituite "de sus", prin masuri ale unui stat binevoitor, sau promovate "de jos" prin actiuni ale diverselor asociatii ale societatii civile.Ca produs al strategiei clasei conducatoare, cetatenia are o natura pasiva, in vreme ce miscarile sociale au generat o cetatenie activa.
Dupa o clasificare realizata de Turner asupra cetateniei, s-a ajuns la concluzia ca cetateniei active franceze ii corespunde o atitudine suspicioasa fata de ideea unei sfere private separate de cea publica.Acest tip de cetatenie justifica interventia statului in problemele societatii civile, atunci cand aceasta interventie corespunde vointei generale.Cetatenia americana, legata de o cultura mai individualista, implica o atitudine circumspecta fata de o sfera publica larga.Cetatenia britanica combina un etos al serviciului public cu accentul puternic pe micile asociatii ale societatii civile.In sfarsit, in cazul german, cetatenia este rezultatul strategiilor guvernamentale de modernizare.
Desi intreprinsa in termenii mult mai concreti ai relatiei dintre stat si societatea civila, analiza lui Turner a generat critici, intre care aceea referitoare la faptul ca ignora clivajele de gen.Distinctia public/privat pe care se bazeaza acest model, a perpetuat inegalitati intre femei si barbati, pe care Turner le trece cu vederea, desi ele sunt puse in evidenta de o intreaga literatura feminista.

SUBIECTUL NR 18 - Modelul comunitarian al cetateniei.

Faptul ca apartenenta la o comunitate sau la un grup reclama anumite responsabilitati si indatoriri din partea individului, este recunoscut nu doar de catre comunitarieni.Ei argumenteaza ca accentul liberal pe cetatenie ca set de drepturi a subminat grav solidaritatea sociala si consensul - ceea ce ei numesc "cultura civica" sau "spirit civic".
Exponentul principal al acestei orientari este Amitai Etzioni.In opinia lui, importanta excesiva acordata protectiei drepturilor individuale ca baza a cetateniei confera acesteia un caracter defensiv, cu profunde consecinte negative asupra statului si a societatii civile.Cea mai grava dintre acestea, sustine el, este declinul spiritului civic in societatile occidentale, care se reflecta in slabirea solidaritatii sociale, a simtului datoriei fata de valorile comune ale societatii din care fac parte.
Cetatenia "defensiva" are semnificatia unei deresponsabilizari sau dezangajari comunitare a individului si ea este raspunzatoare, dupa Etzioni, de desfunctionalitati atat la nivelul societatii civile cat si al statului.Indivizii nu-si mai asuma rezolvarea propriilor lor probleme, ci le arunca pe umerii statului care, neputand face fata unei multitudini de cerinte, provoaca nemultumiri, revolte, comportamente anti-sociale, dezordine publica.
Sub acest aspect, modelul comunitarian, ca alternativa la cel liberal, isi propune sa recupereze dimensiunea activa a cetateniei prin revitalizarea spiritului civic, de natura sa asigure un echilibru intre drepturi si indatoriri.Cetatenia activa este conceputa insa ca raspunzand nu atat cerintei largirii autonomiei individuale, cat mai degraba aceleia de restabilire a ordinii societatii civile, amenintata de comportamente anti-sociale, in care Etzioni include si miscarile protestatare.Pretinsul echilibru intre drepturi si indatoriri se traduce intr-o preocupare excesiva pentru responsabilizarea civica si angajarea morala a individului fata de comunitatea mai larga.A acorda acorda prioritate drepturilor inseamna, pentru Etzioni, a bloca posibilitatea recladirii solidaritatii sociale.Caci,drepturile fiind, in traditia liberala, absolute si inalienabile, orice compromis in aceasta privinta este exclus.
Reabilitarea notiunii de cetatenie reclama, in opinia lui Etzioni, doua preconditii care vizeaza exclusiv indatoriri ce incumba calitatii de cetatean.Acestea sunt,pe de o parte, dezvoltarea acelor trasaturi de personalitate care sa permita indivizilor sa-si controleze impulsurile primare si sa invete autocontrolul, iar pe de alta parte, formularea de catre societate a unui set de standarde care sa promoveze responsabilitatile si toleranta fata de ceilalti. 

SUBIECTUL NR 19.Modelul feminist: 3 modele principale:neutralitatii , diferentei , pluralitatii.

Sociologia post – modernista respinge ideea unui model universal al cetateniei. Ei aduc problemele identitatii in centrul dezbaterilor actuale privitoare la cetatenie.O importanta contributie o are feminismul. Tentativele de reconceptualizare “feminsta” a cetateniei pun in evidenta trei modele distincte:
*al neutralitatii – egalitate intre barbate si femei in privinta drepturilor si obligatiilor. Accentul este pus pe dreptul acestora de a concur ape piata muncii in conditii egale cu barbatii.
*al diferentei – intemeierea cetateniei pe diferentele de gen. Cele doua modele ale cetateniei politice de mai sus, se confrunta in dezbaterea feminista  egalitate versus diferenta.Primul furnizeaza independenta femeilor in plan politic, al doilea interdependenta dintre actiunile lor si cele ale barbatilor.
*al pluralitatii – in contrast cu primele doua, este o conceptualizare a cetateniei in care diferentele de gen sunt considerate irelevante din punct de vedere politic. Potrivit acestuia, barbatii si femeile deopotriva trebuie priviti ca membrii ai unor grupuri diverse si / sau care au identitati diverse.

SUBIECTUL NR. 20 - Modelul feminist.

Post-modernistii insista asupra faptului ca a fi cetatean inseamna a fi inclus, adica inclus ca membru al unei comunitati si ca negarea acestei calitati inseamna marginalizare si excludere.Ei aduc problemele identitatii in centrul dezbaterilor actuale privitoare la cetatenie.
O contributie importanta in aceasta privinta o are feminismul prin proiectul sau al redefinirii cetateniei in termenii identitatii de gen - ceea ce Ruth Lister numeste "resexualizarea" cetateniei.Potrivit lui R.Lister, tentativele de reconceptualizare "feminista" a cetateniei pun in evidenta trei modele distincte : al neutralitatii, al diferentei si al pluralitatii.
Primul model, al cetateanului neutru sub aspectul genului, are ca supozitie egalitatea intre barbati si femei in privinta drepturilor si a obligatiilor.In sfera politica, egalitatea presupune participarea deplina si egala a femeilor la politica formala, adica dreptul lor de a vota si de a fi alese in parlament si guvern.In sfera sociala, accentul este pus pe dreptul acestora de a concura pe piata muncii in conditii egale cu barbatii.
Al doilea model propune (re)intemeierea cetateniei pe diferentele de gen.O societate binevoitoare fata de femei presupune nu atat adaptarea femeilor la practica si randuielile curente ale cetateniei, cat mai degraba transformarea acestor practici si a conceptului insusi de cetatenie in conformitate cu experienta sau modul de viata al femeilor.
Potrivit gandirii "maternaliste", maternalitatea este cea care intruchipeaza diferenta, deoarece numai femeile, in calitatea lor de mame, au putut da nastere viitoarei generatii de cetateni.Se sugereaza astfel relevanta politica a maternalitatii, ceea ce ar justifica tratarea ei drept "echivalentul republicanismului civic barbatesc".
Acest tip de abordare implica insa o forma de esentialism biologic care consta in supralicitarea unor presupuse calitati ale femeilor, fapt de natura sa conduca la rigidizarea diferentelor dintre barbati si femei si la izolarea celor doua grupuri.
Modelul pluralitatii, in contrast cu primele doua, este o conceptualizare a cetateniei in care diferentele de gen sunt considerate irelevante din punct de vedere politic.Potrivit acestuia, barbatii si femeile deopotriva trebuie priviti ca membrii ai unor grupuri diverse si/sau care au identitati diverse.

SUBIECTUL NR.21 - Cetatenia post-statala/ post-nationala.

In opinia dominanta, cetatenia este inseparabila de natiune.In termenii natiunii, ea desemneaza o populatie delimitata teritorial dispunand de un set specific de drepturi si indatoriri.Corespondenta dintre statul teritorial si comunitatea nationala tine asadar de esenta cetateniei.Aceasta face ca apartenenta nationala sa fie baza legitima a drepturilor si indatoririlor indivizilor, ca si a identitatii lor colective.In consecinta, nationalitatea este un temei in virtutea caruia cetatenia ii include pe unii si ii exclude pe altii.
Premisele cetateniei natonale sunt puse sub semnul indoielii de aparitia unor forme noi, post-nationale, ale cetateniei, cum ar fi: drepturi acordate non-cetatenilor; dubla cetatenie, devenita tot mai frecventa; cetatenia europeana; cetatenia sub-nationala.
Principiile cetateniei nationale sunt subminate prin reglementarea si institutionalizarea trans-nationala a unor drepturi in sistemul statelor europene.Astfel, drepturile omului au fost codificate in legi si conventii internationale ca drepturi universale, care se atribuie in mod egal oricarei persoane pur si simplu in virtutea calitatii ei de fiinta umana.
Relatia dintre cetatenia post-nationala si stat este interpretata diferit de teoreticienii acestei noi forme de cetatenie.Pentru Soysal, cetatenia post-nationala nu numai ca nu implica sfarsitul statului ci, dimpotriva, statul este vazut ca un important instrument al administrarii drepturilor si al salvgardarii specificului national al culturilor.Un alt punct de vedere este exprimat de sociologul Hoffman, care argumenteaza ca statul este o bariera in calea realizarii cetateniei.Dupa el, prezenta temerii este incompatibila cu cetatenia.
Prezenta acestui sentiment afecteaza libertatea individului, iar "o persoana care nu este libera nu este cetatean". 

SUBIECTUL NR 22 - Participarea politica.

Analiza sociologica a temei participarii urmareste sa clarifice modul in care societatea civila poate contribui, alaturi de stat, la o guvernare eficienta, guvernare a carei conditie esentiala este democratizarea deopotrive a statului si a societatii civile.
Participarea politica include diverse activitati ale cetatenilor care influenteaza infaptuirea politicii si selectia conducatorilor.Ea cunoaste forme numeroase, unele subtile, altele influente si altele cu grad inalt de organizare.Acestea pun in evidenta doua tipuri de participare: politica propriu-zisa si civica.Prima presupune acte ale participarii politice conventionale: a vota, a ocupa o functie oficiala, a face campanie unui partid , sunt forme de activitate politica traditionala.Cea de-a doua se refera la acte neconventionale care pot trece drept legitime, cum ar fi semnarea unei petitii sau participarea la o demonstratie pentru pace, sau, dimpotriva, ilegale cum ar fi un protest violent.Tinand seama de ambele sensuri ale participarii, aceasta poate fi definita ca "angajare activa a individului si a grupurilor in procesele guvernamentale acre afecteaza vietile lor.Aceasta cuprinde atat implicarea in luarea deciziilor cat si actele de opozitie.Participarea politica este esentialmente un proces activ: poti fi membru al unui partid sau grup de presiune dar sa nu joci nici un rol activ in organizare.

SUBIECTUL NR.23 - "Cetateanul sofisticat" si "cetateanul nesofisticat".

Pentru J.S.Mill, John Locke si altii, idealul democratic al cetateanului era "supra-cetateanul" sau "cetateanul sofisticat".Nivelul de cunostinte si rafinament politic era considerat o conditie necesara pentru a preveni manipularea individului de catre elitele "fara scrupule si rau-intentionate".
Idealul "supra-cetateanului" democrat a fost ilustrat cel mai adesea prin electoratul american - Tocqueville, in descrierile lui ale SUA din sec XIX, aduce cuvinte de lauda implicarii cetatenilor in treburile comunitatii.
Necesitatea cunoasterii nivelului de rafinament politic al cetatenilor a condus la aparitia primelor cercetari stiintifice ale opiniei publice in anii 40 si 50 ai secolului trecut.Aceste cercetari au constituit o provocare serioasa la adresa teoriei clasice a democratiei, configurand un nou model al cetateanului, diferit de cel descris in teoria clasica.Studiile comportamentaliste au oferit prima oprtunitate de a confrunta modelul teoretic al cetateanului (supta-cetateanul) cu realitatea.In contrast cu imaginea clasica, teoretica, primele sondaje ale opiniei publice ai scos la iveala o imagine "nemagulitoare" a masei cetatenilor.
Rezultatele cercetarilor empirice behavioriste au relevat o participare inegala la politica a diverselor grupuri sociale, care a contribuit la naruirea mitului democratic al cetateanului activ.Ele au pus in evidenta urmatoarele:
• cetatenii participanti reprezinta o infima minoritate, majoritatea fiind exclusa de la jocul politic si condamnata la coc-participare;
• masura participarii la activitatile politice este in functie de "capitalul" economic, cultural si relational de care dispun indivizii;
• dezinteresul pentru politica al majoritatii cetatenilor;
• optiunile cetatenilor erau dependente in mod prevalent de factori sociali si nu de judecati rationale.
In urma studiului realizat in 1960, sociologul american Ph.E.Converse formuleaza trei criterii de evaluare a "rafinamentului politic" al cetateanului, si anume:a) un principiu ideologic care structureaza credintele politice ale individului; b) coerenta ideologica a credintelor sau a opiniilor individului; c) stabilitatea credintelor.Testarea acestui model i-a dezvaluit lui Converse ca americanii erau deficitari in privinta celor mai multe criterii.Constatand ca publicul american nu intrunea aceste cerinte ale "sofisticarii politice", Converse a conchis ca majoritatea publicului vouanu are opinii neinformate sau nu are nici o opinie asupra problemelor, desi ele preocupau de multa vreme societatea.
Ampla cercetare a opiniei publice in cinci tari din Europa a dezvaluit ca in toate aceste tari doar o minoritate este interesata de politica si urmareste agenda guvernamentala.Imaginea cetateanului "nesofisticat" a fost astfel generalizata la Europa Occidentala, impunand concluzia ca realitatea empirica era departe de idealul democratic.

SUBIECTUL NR 24. Tendintele actuale ale participarii politice.

Plecand de la o recenta cercetare comparativa a participarii in unele tari europene occidentale, realizata de Dalton, Faulks desprinde cateva concluzii interesante referitoare la tendintele acesteia.Coroborate, rezultatele acestei cercetari pun in evidenta declinul interesului cetatenilor pentru politica formala in favoarea politicii informale.Participarea cetatenilor la politica intitutionalizata inregistreaza un sens descendent, in vreme ce participarea lor la activitati politice neconventionale cunoaste un curs ascendent.Este vorba de o deplasare dinspre participarea politica spre cea civica, marcata de urmatoarele evolutii:
*cresterea ponderii cetatenilor informati si critici - Faulks explica aceasta tendinta pe baza a doi factori: cresterea nivelului educatiei scolare, indeosebi a numarului de persoane cu studii superioare si oferta tot mai mare de informatie pusa la dispozitie de mass media.Desi cunostintele generale si abilitatile critice ale cetatenilor s-au imbunatatit, multora le lipseste inca intelegerea detaliilor specifice ale politicii conventionale.O tendinta foarte ingrijoratoare este lipsa de interes fata de politica in randul tinerilor.In general, se constata o tendinta tot mai pronuntata a apatiei politice, ale carei cauze sunt: politicienii discreditati si sistemul elitist de democratie.
*declinul increderii in eficienta elitelor politice si a institutiilor - Oamenii au tot mai putina incredere in politicienii lor si on modul cum functioneaza democratia in tara lor, dar in acelasi timp ei privesc tot mai critic institutiile lor politice.In aceasta privinta, mass media joaca un rol major.Atitudinea cetatenilor fata de valorile democratice indica o indepartare de la valorile democratice colective spre cele individualiste, manifestata sub trei aspecte principale: a)- sprijinul libertatii individului in detrimentul egalitatii; b)- guvern cu atributii limitate in detrimentul unui guvern interventionist; c)- apararea pluralitatii in detrimentul notiunii de bun comun.
*declinul loialitatii fata de partidele politice traditionale - Principalele aspecte ale acestei tendinte sunt: a)- diminuarea si instabilitatea bazelor de sustinere a partidelor; b)- atitudinea sceptica a publicului fata de actorii politici si fata de partidele politice, ca urmare a cresterii competentei cetatenilor; c)- declinul numeric al multor partide si al indivizilor doritori sa-si asume un rol activ in cadrul partidului.
*scaderea ratei participarii la alegeri - Analiza tendintelor participarii la vot in SUA si Europa Occidentala in ultimii 50ani a pus in evidenta doua aspecte importante: a) descresterea generala a ratei participarii la vot in toate aceste tari; b) rata participarii reflecta situatia socio-economica: ea este mai caborata in randul categoriilor sarace si mai putin instruite precum si al minoritatilor etnice.
*cresterea participarii non-conventionale - Declinul participarii conventionale este insotit de cresterea rapida a participarii non-conventionale.Actiunea directa a cetatenilor este o caracteristica tot mai pregnanta a societatii civile.

SUBIECTUL NR 25. Ce sunt noile miscari sociale ( trasaturi ).

Conceptul de miscare sociala desemneaza "o coalitie de grupuri cu niveluri diferite de institutionalizare urmarind fiecare sa promoveze o cauza comuna".
David S.Mayer considera urmatoarele trasaturi ca fiind definitorii miscarilor sociale:
*se adreseaza statului sau unei alte autoritati solicitandu-le satisfacerea anumitor revendicari si luarea unor decizii obligatorii;
*pun in discutie coduri culturale si propun valori noi in spiritul carora adeptii lor sa-si traiasca viata;
*utilizeaza mijloace aditionale celor oferite si acceptate de politica obisnuita, adica mijloace non-conventionale; miscarile sociale pot apela la mijloace conventionale, de exemplu, activitati de lobby sau campanii electorale, precum si la cele non-conventionale cum ar fi demonstratii, boicoturi sau chiar violenta politica;
*din punct de vedere politic, sunt plasate la granitele legitimitatii normale, tocmai datorita utilizarii unor mijloace non-conventionale;
*nu sunt actori omogeni, cu o structura unitara, ci cuprind o multitudine de organizatii, grupuri si indivizi care actioneaza pentru atingerea acelorasi teluri generale;
*urmaresc mai mult decat ceaa ce ele exprima in mod explicit prin revendicarile lor exprese, vizand in ultima instanta schimbarea politicilor publice, a coalitiilor politice si a modului de viata al oamenilor;
*se afla intr-o interactiune dinamica cu procesele politice conventionale, aparitia si declinul lor fiind dependente de conditiile create de fiecare stat; aceasta le confera un caracter volatil si efemer.


SUBIECTUL NR 26 - Tendintele actuale ale participarii politice.

Plecand de la o recenta cercetare comparativa a participarii in unele tari europene occidentale, realizata de Dalton, Faulks desprinde cateva concluzii interesante referitoare la tendintele acesteia.Coroborate, rezultatele acestei cercetari pun in evidenta declinul interesului cetatenilor pentru politica formala in favoarea politicii informale.Participarea cetatenilor la politica intitutionalizata inregistreaza un sens descendent, in vreme ce participarea lor la activitati politice neconventionale cunoaste un curs ascendent.Este vorba de o deplasare dinspre participarea politica spre cea civica, marcata de urmatoarele evolutii:
• cresterea ponderii cetatenilor informati si critici - Faulks explica aceasta tendinta pe baza a doi factori: cresterea nivelului educatiei scolare, indeosebi a numarului de persoane cu studii superioare si oferta tot mai mare de informatie pusa la dispozitie de mass media.Desi cunostintele generale si abilitatile critice ale cetatenilor s-au imbunatatit, multora le lipseste inca intelegerea detaliilor specifice ale politicii conventionale.O tendinta foarte ingrijoratoare este lipsa de interes fata de politica in randul tinerilor.In general, se constata o tendinta tot mai pronuntata a apatiei politice, ale carei cauze sunt: politicienii discreditati si sistemul elitist de democratie.
• declinul increderii in eficienta elitelor politice si a institutiilor - Oamenii au tot mai putina incredere in politicienii lor si on modul cum functioneaza democratia in tara lor, dar in acelasi timp ei privesc tot mai critic institutiile lor politice.In aceasta privinta, mass media joaca un rol major.Atitudinea cetatenilor fata de valorile democratice indica o indepartare de la valorile democratice colective spre cele individualiste, manifestata sub trei aspecte principale: a)- sprijinul libertatii individului in detrimentul egalitatii; b)- guvern cu atributii limitate in detrimentul unui guvern interventionist; c)- apararea pluralitatii in detrimentul notiunii de bun comun.
• declinul loialitatii fata de partidele politice traditionale - Principalele aspecte ale acestei tendinte sunt: a)- diminuarea si instabilitatea bazelor de sustinere a partidelor; b)- atitudinea sceptica a publicului fata de actorii politici si fata de partidele politice, ca urmare a cresterii competentei cetatenilor; c)- declinul numeric al multor partide si al indivizilor doritori sa-si asume un rol activ in cadrul partidului.
• scaderea ratei participarii la alegeri - Analiza tendintelor participarii la vot in SUA si Europa Occidentala in ultimii 50ani a pus in evidenta doua aspecte importante: a) descresterea generala a ratei participarii la vot in toate aceste tari; b) rata participarii reflecta situatia socio-economica: ea este mai caborata in randul categoriilor sarace si mai putin instruite precum si al minoritatilor etnice.
• cresterea participarii non-conventionale - Declinul participarii conventionale este insotit de cresterea rapida a participarii non-conventionale.Actiunea directa a cetatenilor este o caracteristica tot mai pregnanta a societatii civile.


SUBIECTUL NR.27 - Ce sunt noile miscari sociale? Trasaturi.

Conceptul de miscare sociala desemneaza "o coalitie de grupuri cu niveluri diferite de institutionalizare urmarind fiecare sa promoveze o cauza comuna".
David S.Mayer considera urmatoarele trasaturi ca fiind definitorii miscarilor sociale:
• se adreseaza statului sau unei alte autoritati solicitandu-le satisfacerea anumitor revendicari si luarea unor decizii obligatorii;
• pun in discutie coduri culturale si propun valori noi in spiritul carora adeptii lor sa-si traiasca viata;
• utilizeaza mijloace aditionale celor oferite si acceptate de politica obisnuita, adica mijloace non-conventionale; miscarile sociale pot apela la mijloace conventionale, de exemplu, activitati de lobby sau campanii electorale, precum si la cele non-conventionale cum ar fi demonstratii, boicoturi sau chiar violenta politica;
• din punct de vedere politic, sunt plasate la granitele legitimitatii normale, tocmai datorita utilizarii unor mijloace non-conventionale;
• nu sunt actori omogeni, cu o structura unitara, ci cuprind o multitudine de organizatii, grupuri si indivizi care actioneaza pentru atingerea acelorasi teluri generale;
• urmaresc mai mult decat ceaa ce ele exprima in mod explicit prin revendicarile lor exprese, vizand in ultima instanta schimbarea politicilor publice, a coalitiilor politice si a modului de viata al oamenilor;
• se afla intr-o interactiune dinamica cu procesele politice conventionale, aparitia si declinul lor fiind dependente de conditiile create de fiecare stat; aceasta le confera un caracter volatil si efemer.